Piatra Teiului
mai 15, 2015
Show all

Parintele Iustin Parvu – ctitorul Manastirii Petru Voda

Părintele Iustin Pârvu s-a născut la data de 10 februarie 1919, în satul Petru Vodă, primind numele de botez: Iosif. Familia în care s-a născut era una evlavioasă, la fel ca toți sătenii satului din acele vremuri.

Educația primită în familie a fost una în spirit creștin, cu un efect deosebit asupra formării sale, lucrul acesta fiind evident și din educația pe care au primit-o rudele sale.
Bunicii își aduceau aminte de copilăria Părintelui Iustin, ca fiind una normală, cu năzbâtiile specifice oricărui copil, dar cu o stimă deosebită pentru biserică.
Era o familie pe care sătenii o vedeau credinciasă, pentru că dragostea de Biserică, respectul față de credință, făcea parte din normalitate.
În 1936, tânărul Iosif se retrage la Mănăstirea Durău, din apropierea satului Petru Vodă, unde este și închinoviat. Bătrânii vorbesc despre un trasnet care a lovit casa părintească în acea perioadă, în urma căruia nimeni nu a fost rănit, dar tânărul a luat decizia să se dedice slujirii mănăstirești, ceea ce, în scurt timp, a și făcut.
În anul 1939, după ce a trecut prin încercările specifice fraților de mănăstire, a primit ”botezul” călugăriei, primind numele de Iustin.
Cum era obiceiul mănăstireasc, la fel ca și în multe cazuri din zilele noastre, Mănăstirea a trimis pe tânărul fiu de țăran din Petru Vodă la studii. Astfel, în scurt timp este trimis la Seminarul Teologic de la Cernica, unde a început studiul Teologiei, cu toate disciplinele specifice, inclusiv dogmatică, greacă veche, franceză, germană și muzică psaltică, pe care o cunoștea foarte bine. Când un grup de copiii i-au cântat colinde în preajma ultimului Crăciun petrecut în viața aceasta (decembrie 2012), le-a spus acestora că sunt ca niște îngeri și sfinți, pentru că glasurile lor sunt deosebite și, un om poate fi ușor de recunoscut după vocea sa care îi trădează trăirea interioară. Studiile teologice le-a completat, individual, cu studiul altor sfere culturale, lucru pe care l-a făcut până la bătrânețe, când boala cruntă la lovit. La Cernica a avut colegi pe Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu.
Ca și mulți dintre dascălii săi, în perioada în care conflictele internaționale escaladau, gândul său a fost acela de dăruire și respect față de credința creștină și neamul românesc. Acest popor a supraviețuit ca neam doar prin păstrarea credinței, singurul liant care a păstrat identitatea românilor aflați la punctul de confluență și de interes a marilor puteri militare de-a lungul timpului. De aceea a aderat la această legionarism, care avea această concepție și idee de căpătâi. Țelul era acela de a păstra românismul, legat inseparabil de credința creștin ortodoxă.
După desființarea de către mareșalul Antonescu a Seminarului de la Cernica, și-a continuat studiile la Seminarul de la Râmnicu-Vâlcea.
În 1941 este hirotonit preot de către de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor și, doar după un an pleacă pe frontul de Răsărit ca preot militar. După întoarcerea armelor de la 23 august 1944 se întoarce la Mănăstirea Durău.
Studiile și le-a continuat, începând din anul 1946, la Seminarul de la Roman. Acolo era printre cei mai mari ca vârstă, deoarece și-a întrerupt studiile de mai multe ori. Din acest motiv este numit preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar, dar nu a făcut nimic din ceea ce se aștepta de la el, din contră promova slujirea lui Dumnezeu și promova românismul din dragoste față de neamul românesc.
Acuzat de apartenență la ”secta legionară” este arestat și condamnat, pe 14 Mai 1948, la 12 ani de închisoare. Ura față de cei care iubeau țara, promovau religia creștină și doreau păstrarea identității naționale a politicienilor, a dus la începutul prigoanei asupra celor care aveau aceste idealuri, denumind legionarismul o sectă nocivă pentru statul de drept.
Periplu prin temnițele comuniste a început la Suceava, din 1949 la Aiud, din 1951 la Baia Sprie în lagărul de muncă silnică, apoi, din 1954 la Ghera și pentru mai scurt timp la alte temnițe și lagăre de muncă silnică.
Deși trebuia eliberat în 1960, pentru că s-a considerat că încă nu s-a corectat, a mai primit 4 ani de temniță la temuta Periprava, fără a exista vreo condamnare în acest sens.
În timpul ororilor din temniță, a văzut cum sunt decimați intelectualii vremii sub ochii săi, dar a învățat și multe lucruri de la aceștia: Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii.
Pe data de 14 Mai 1964 este eliberat și se reîntoarce la casa părintească din Petru Vodă, Nu mult după întoarcerea acasă, mama sa, Ana, se duce la Domnul, iar părintele, fiindu-i interzis să se întoarcă la Mănăstire, lucrează ca muncitor forestier în zonă. Ofițerul de securitate care îl avea sub observație i-a aprobat în 1966 să se ducă la mănăstire, alegând o chilie retrasă de la Mănăstirea Secu. La această Mănăstire i-a avut ca duhovnici pe părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină. Încă de pe atunci, zeci de oameni din Petru Vodă, mergeau la chilia părintelui, făceau praznice acolo și îi acordau atenția și dragostea lor.
În 1975 a primit aprobarea să viziteze Sfântul Munte Athos. Era un prilej de a scăpa de urmărirea permanentă a securității rămânând acolo, lucru care ia fost și propus. A refuzat categoric, pentru că locul său era în țară, alături de semenii săi, iar misiunea sa nu se încheiase și hotărâse să meargă mai departe în promovarea credinței creștine și a dragostei de țară și neam.
La întoarcere, a fost trimis la Mănăstirea Bistrița, dar și acolo sătenii din Petru Vodă și alți pelerini îl vizitau, cuvintele sale devenind o alinare sufletească pentru toți, indiferent de problemele vieții cotidiene și de necazurile pricinuite de ororile comuniste.
După căderea comunismului, în anul 1991 se reîntoarce la Mănăstirea Secu, unde nu stă prea mult, ci vine în satul natal și hotărăște să facă o mică bisericuță și o chilie retrasă aproape de stâna de pe poiana Hașca, în capătul pârâului Bolătău.
Imediat i-au sărit în ajutor sătenii muncitori din Petru Vodă. Unii cu caii cărau lemne din pădure, alții cu tractoare duceau piatră. Avea alături 2 călugări imediat după ce a venit, dar un sat întreg de partea sa. Participa la toată muncă ce se făcea acolo. Deși chinuit în temnițe părintele lucra cot la cot cu ceilalți oameni.
Odată cu începutul construcției au început și slujbele, la locul mănăstirii. Primele sjujbe se ţineau pe Poiana Hașca, într-un ”modul” pentru muncitorii forestieri, amenajat ca loc de rugăciune.
Când s-a dus zvonul în împrejurimi și în întreaga țară, au început să vină multe fonduri, iar mica bisericuță a devenit o bijuterie, foarte frumos pictată și decorată. Alături, încă de la început, s-a făcut o mică căscioară, unde a stat părintele până când a fost mutat la M-rea de Maici.
Cu toate controversele, unele legate de construcție, altele de hramul Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil, lucrările au continuat permanent până astăzi, de la mica bisericuță dorită inițial, s-au construit chilii, dormitoare pentru pelerini, o mănăstire de maici în apropiere, un spital-azil și un centru pentru copiii defavorizați.
Alături de părintele au venit apoi mulți frați și călugări, obștea mănăstirii crescând în continuu.
În cimitirul Mănăstirii au fost îmnormântate mari personalități ce au suferit în temnițele comuniste: părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi alții.
Părintele nu a uitat niciodată pe cei din satul natal. Un exemplu este chemarea la M-re a unei bătrâne, Ana, care o ducea foarte greu din cauza fiicei sale. Ana a trecut la cele veșnice la mănăstire și a fost înmormântată în cimitir, alături de personalitățile amintite, toate mormintele de acolo fiind absolut la fel amenajate, arătând egalitatea tuturor în fața lui Dumnezeu, inclusiv la judecata de după moarte.
La data de 16.06.2013, în jurul orei 23,20, a trecut la cele veșnice, fiind plâns de mii de oameni… Dumnezeu să-l odihnească în pace!

1 Comment

  1. ora exacta spune:

    Interesanta si curajoasa abordare a acestui subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *