Parintele Iustin Parvu – ctitorul Manastirii Petru Voda
mai 15, 2015
Imprejurimi
Imprejurimi
iunie 19, 2015
Show all

Piatra Teiului

Piatra Teiului:

se poate vedea lângă viaductul de la Poiana Largului, pe malul drept al râului Bistriţa, în anumite perioade din an fiind înconjurat de apele lacului Izvorul Muntelui.
Stânca, cu o înălțime de 23 m, pe o terasă mai înaltă cu 2-3 metri față de nivelul Bistriței.
Compoziţia rocii este calcarul, rămasă ca o klippa (o rocă de dimeniuni mari, care nu intră în compoziţia unei forme de relief) în urma eroziunii apelor Bistriţei, în perioade lungi de ani, cu multe semne ale unei faune fosile.
Se spune că numele şi l-a luat de la un tei ce a răsărit pe vârful ei. Actualmente, credincioşii din zonă au ridicat o cruce ca semn al creştinătăţii locului. Piatra Teiului a fost declarată monument geologic al naturii în 1951.

Legenda Pietrei Teiului

        În vremurile de demult, culmile Ceahlăului erau străjuite de două mari stânci: Panaghia şi sora ei mai mică. Cei ce treceau prin zonă se minunau de măreţia lor, fiind ca nişte străjeri ai Moldovei ce priveau spre Ţara Ungurească, dorind, parcă, să le spună duşmanilor că muntenii văii Bistriţei sunt vrednici şi nimini nu trebuie să-i cotropească.
Râul Bistriţa era un modalitate foarte uşoară de a duce lemnul distanţe lungi. Plutăritul era o meserie pe care o îmbrăţişau mulţi munteni, care plecau de acasă cu lunile şi pluteau pe rândurile de buşteni, strânse cu putere laolaltată. Din când în când se mai opreau pentru a se odihni la cârciumile special construite pentru ei pe valea râului. La o astfel de cârcimă s-a oprit şi nişte plutaşi din Poiana Teiului, au urcat malul şi s-au aşezat fericiţi la masă. Cârciumăreasa repede s-a dus să le aducă o cană cu vin, din beciul săpat aproape de apă pentru a fi mai răcoros. Pentru că trebuia să mai facă şi ea economii a turnat o jumătate de cană cu vin din butoi, iar pentru a nu aduce cana goală a completat-o cufundând-o în apa rece a Bistriţei. Ştia că oaspeţii obosiţi şi vrăjiţi de frumuseţea ei nu vor observa că jumătate din vinul lor este apă din Bistriţa. A avut dreptate cârciumăreasa, căci plutaşii şi-au pus câte o cană de vin şi au sorbit-o cât ai clipi. Dar, când să umple din nou cănile, un păstrăv micuţ şi buclucaş, care sărise şi el în cană când vinul a fost dres cu apă, sări speriat chiar pe masa plutaşilor. Întâmplarea, însă, nu supără prea tare pe călători, căci frumuseţea localnicelor nu putea să permită să se supere pe aşa o întâmplare.
Asemenea acestor plutaşi, mulţii alţii care coborau din zona Dornelor se opreau pe la localnice, mâniind pe Dumnezeu cu destrăbălarea ce se petrecea.
Nemaisuportând destrăbălarea, îngâmfarea şi zgârceania, Dumnezeu a lăsat mână liberă diavolului să piardă de pe faţa pământului satele de pe valea Bistriţei, de la Dorna mai în jos. Şi cum putea oare să-i piardă mai uşor, decât prin apă… să aducă potopul asupra lor. Însă, diavolul era mai nepriceput şi neiscusit, iar îngâmfarea lui era peste margini. Astfel că, într-o noapte, el se hotărâ să ia o stâncă de pe Ceahlău şi să o aşeze ca un stăvilar pe cursul Bistriţei. Îşi zicea în sinea lui că stânca va opri apele care se vor revărsa peste casele oamenilor şi îi va înneca pe toţi… ştiind el ceva de pe vremea lui Noe. Nu stătu mult pe gânduri şi se urcă în vârful Ceahlăului, dar imediat şi-a dat seama că avea o problemă mare, mare cât stâncile pe care urmărea să le ia de acolo.
Amândouă, atât Panaghia, cât şi sora ei erau imense, aproape peste putearea lui de a le duce. Nu se lăsă, însă, şi înşfăcă întâi pe sora mai mare, Panaghia, dar aceasta nu se urni din loc. Mai încercă de câteva ori, dar, timpul trecea… şi nu putea să rişte să-l prindă ziua acolo în vârful muntelui, căci îşi pierdea toate puterile. Aşa că se mulţumi să ia pe sora cea mică, care nu era nici ea prea uşoară. Îşi puse diavolul toată puterea sa, iar până la urmă reuşi să urnească stânca de piatră şi ţinându-o între gheare porni încet cu ea spre valea râului. Mergea prea greoi, se mai oprea să sperie câinii de la stâne care urlau îngrozitor văzând matahala neagră ce trecea pe lângă ei.
Când zări apa repede a Bistriţei diavolul îşi rânji dinţii colţoşi, bucuros de marea ispravă pe care avea să o facă. Ghinionul însă făcu ca atunci când mai avea doar câţiva paşi până la a pune stăvilarul, cântatul cosoşului se auzi răsunând pe vale şi zorii se ivi. Pierzându-şi puterea, diavolul scăpă stânca pe mal şi se făcu nevăzut.
Stânca rămase singură în mijlocul văii Bistriţei, oamenii însă se schimbară dându-şi seama ce greşelile lor, iar în vârful pietrei răsări un tei. De atunci sora Panaghiei poartă numele de Piatra Teiului, fiind un îndemn pentru toţi să se întoarcă spre bine dacă sunt rătăciţi în îngâmfare, zgârcenie sau destrăbălare.

Viaductul Poiana Largului:viaductul-poiana-largului

a fost construit în urma exproprierii locuitorilor din zonă datorită construcţiei barajului de la Bicaz, fiind inaungurat în anul 1960. Are o lungime de 800 m şi face legătura dintre Moldova (Iaşi, Piatra Neamţ), Transilvania (Târgu Mureş) şi Bucovina (Vatra Dornei).


Lacul Izvorul Muntelui lacul_izvorul_muntelui

este un lac de acumulare pe râul Bistriţa, care are o lungime de 35 km, un perimetru de 71 km, o suprafață de 32,6 km² și un volum maxim de apă de 1.250 milioane mc. Barajul de la Bicaz (construit între anii 1950-1960), în spatele căruia s-a format acumularea de apă, a fost ridicat în scop energetic, apele alimentând hidrocentrala de la Stejaru.

1 Comment

  1. Ora Exacta spune:

    Uitandu-ma pe internetul in limba romana uite ca am nimerit pe saitul
    dvs.. Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de pe aceasta pagina si va urez cat mai mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *